Veste proastă pentru Gigi Becali. Senatul a respins grațierea pedepselor cu închisoare până la 6 ani

Veste proastă pentru Gigi Becali. Senatul a respins grațierea pedepselor cu închisoare până la 6 ani
Publicat: 22/05/2013, 14:07
Actualizat: 03/08/2014, 22:02

Proiectul de lege care ar fi putut fi o speranță pentru Gigi Becali de ascăpa de închisoare a fost respins de Senat, în ciuda solicitărilor de retrimitere la comisie. Cu toate acestea, forul decizional în această situație este Camera Deputaților.

Proiectul, inițiat de deputații Mădălin Voicu și Nicolae Păun, prevedea amnistierea infracțiunilor cu pedepse privative de libertate până la patru ani și grațierea celor condamnați la maxim șase ani de închisoare. Mai mult, în textul propus se propunea și o grațierea parțială, și anume o treime din pedepsele cuprinse între 6 și 8 ani și o cincime din cele cuprinse între 8 și 10 ani.

Dezbaterile au durat aproximativ 30 de minute, timp în care senatorii s-au contrat, unii dintre ei cerând retrimiterea la comisie. Printre aceștia se numără și liderul senatorilor PPDD, Haralambie Vochițoiu, care a punctat faptul că legea conține inadvertențe.

„O să votăm pentru adoptare când se vor pune cap la cap toate detaliile”, a spus el.

În aceeași idee a mers și colegul său, Ion Agrigoroaei, care a menționat situația multor deținuți în etate, aflați în închisoare din pentru infracțiuni nu foarte grave. „Știați că în închisoare sunt bătrâni de peste 70 de ani, mă rog, mai vârstnici, care se află acolo pentru că s-au certat cu vecinul pe motiv că și-a pus gardul prea departe? Nu sunt de acord cu raportul de respingere și propun reîntoarcerea la comisii”, a declarat senatorul.

Pe de altă parte, păreri foarte ferme au venit din partea pedelistului Nicolae Vlad Popa și penelistul Puiu Hașotti, care au declarat la unison că acest proiect de lege este unul antisistem, cu precizarea că nu vor vota pentru adoptare.

Printre susținători, însă, s-a numărat senatorul Sorin Roșca Stănescu, care a și anunțat. „Chiar dacă-l respingeți acum, vă rog să meditați dacă nu cumva este bine să facem proiectul din nou, împreună, cu toții, și USL și opoziția. Amnistia și grațierea sunt prevăzute în Constituție, de ce să nu le aplicăm?”, a spus SRS, în plenul Senatului.

Potrivit proiectului, pedepsele cu închisoarea de până la 6 ani inclusiv, precum și pedepsele cu amendă, aplicate de instanță, ar putea fi grațiate în întregime, în timp ce infracțiunile pedepsite cu privarea de libertate până la 4 ani inclusiv sau amendă ar putea fi amnistiate. Proiectul este depus pentru a doua oară de inițiatori, Nicolae Păun și Mădălin Voicu, având o singură diferență. „În cazurile aflate în curs de urmărire penală sau de judecată privind infracțiunile care nu se amnistiază potrivit art.1 procesul penal se va începe sau, după caz va continua, iar după pronunțarea pedepsei se va face aplicarea prevederilor prezentului decret referitoare la grațiere”, se arată în vechiul act legislativ.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
China anunță că a construit o armă similară cu Steaua Morții din „Războiul Stelelor”